0-226076-bunicutaPotrivit unui studiu, copii care mănâncă multe dulciuri în exces suferă de depresie, anunţă bbc.co.uk.

Cercetătorii americani au ajuns la concluzia că cei mici sunt mai atraşi de dulciuri dacă provin din familii dezorganizate.

Cercetările au indicat că dulciurile şi alcoolul stimulează aceleaşi circuite nervoase din creier.

Iar adulţii care consumă alcool în exces sunt şi mari amatori de dulciuri, acest lucru fiind mai puţin evident la copii.

La studiu au participat 300 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, dintre care jumătate proveneau din familii în care se consuma mult alcool.

Un sfert din cei testaţi au fost diagnosticaţi ca având depresie, şi aveau o mare înclinaţie pentru consumul de dulciuri.

Related posts:

  1. Bebeluşii care sunt născuţi prin cezariană sunt mai calmi
  2. Copiii care iau bataie de la parinti au un IQ mai scazut decat al celor care nu sunt loviti
  3. Cate dulciuri am voie sa mananc, mami?
  4. Care sunt jucariile cele mai potrivite pentru copilul tau?
  5. Afla ce alimente sunt benefice pentru copilul tau, dar nu si pentru tine!

Lasă un comentariu




Campanie vanzari buybooks.ro




Dacă vrei să afli când am scris ceva nou, lasa-mi adresa ta de e-mail: